Limba cariană
Regiuni	Caria (sud-vestul Anatoliei)
Limbă-mamă	Limba luviană
Dispariție	Dispare spre sfârșitul primului mileniu î.H. sau în primul secol d.H. datorită extinderii civilizației elene
Sistem de scriere	propriu, asemănător alfabetul grec
Clasificare
Limbi indo-europene Limbi anatoliene Limba cariană
Statut oficial și codificare
ISO 639-3 (cel mai răspândit dialect)	xcr
Răspândire în lume
Situarea geografică a regiunii Caria
Această pagină poate conține caractere Unicode
Modifică date / text

Limba cariană este o limbă moartă, indo-europeană, din grupa limbilor anatoliene, vorbită în districtul sud-vestic al Asiei Mici. Era probabil o limbă care descindea din limba luwiană și era strâns legată de limba lidiană^[1]. Primele atestări documenatre ale limbii cariene datează din secolele VII-VI î.H.^[2]. Acestea nu provin în special din Caria, ci din Egipt și Lidia.

În limba cariană sunt 5 vocale simple, care formau o serie de diftongi, numărul de consoane a fost extins prin adăugarea palatalei [n] și a sunetului [l]. De asemena, exista un număr de consoane aspirate: [kh], [th], [ph]^[3]. Sistemul vocalic egipto-carian avea un sistem ce conținea alternanțe grafice: i alterna cu j, n alterna cu w^[4].

J.D. Adiego considera că limba cariană are 5 consoane oclusive: <t>, <kʼ>, <k>, și p ^[5][6]. De asemenea existau și trei consoane fricative /sʼ/, /š/ și /ç/^[7].

Morfologie verbală

Relicvele conjugării cariene descoperite în inscripții dovedesc faptul că structura verbală a limbii hitite a fost conservată aici: morfemul pentru trecut, singular era -un (hitita avea -hun și -un), terminația la persoana a II-a era -t din indo-europeanul *-ti ^[3]. Morfologia verbală nu este o dovadă a faptului că limba cariană aparține grupului indo-european de limbi, numit anatolian^[8]. De exemplu, pe o inscripție s-a descoperit forma cariană a numelui lycian Natrbbijẽmi (sau Natrbbiyẽmi), aceasta ar sugera faptul că există un sufx al participiului -m , ceea ce ar corespunde luwianului -mma/i- și lycianului -me/i-^[8]. După Trevor Bryce și Jan Zahle, prima parte a cuvântului Natrbbiyẽmi provine de la zeul lician Natri. A doua parte, -biyẽmi ar fi egală cu -piyẽmi care este un participiu trecut al verbului lician -piyẽ (a da), ceea ce ar corespunde grecescului -dotos, de aceea Natri ar putea fi corespondentul lycian al lui Apollo sau epitetul acestuia^[9].

Morfologie substantivală

Substantivele aveau în mod clar două genuri: comun și neutru și puteau fi declinate, deși toate cazurile erau aglutinante rezultând dintr-un sufix pronominal (ca -z pentru cazul ablativ-instrumental)^[3].

Valoarea sonoră

În prezent, valoarea sonoră de 27 de litere din 45 este considerată a fi stabilită cu precizie. Unele dintre acestea sunt:

• Articolul Carian pe site-ul Omniglot, accesat pe 22 mai 2011
• Articolul The Carian language Arhivat în 2 noiembrie 2006, la Wayback Machine. pe site-ul Indoeuro.bizland.com, accesat pe 22 mai 2011
• John Boardman, I. E. S. Edwards, E. Sollberger, N. G. L. Hammond, The Assyrian and Babylonian empires and other states of the Near East, from the eight to the six centuries B.C., Seria The Cambridge Ancient History, Vol. 3, Part. 2, Cambridge University Press, 1992, ISBN 0521227178, 9780521227179, 962 pagini
• Ignacio-Javier Adiego Lajara, The Carian language, Handbook of Oriental Studies vol. 86, BRILL, 2007, ISBN 90-04-15281-4, 9789004152816, 526 pagini
• Alwin Kloekhorst, Studies in Lycian and Carian phonology and morphology
• Trevor Bryce, Jan Zahle, The Lycians: A Study of Lycian History and Civilisation to the Conquest of Alexander the Great, Vol. I. The Lycians in Literary and Epigraphic Sources, Copenhagen, Museum Tusculanum Press, 1986, ISBN 8772890231, 9788772890234, 273 pagini

v • d • m Limbi indo-europene Limbi indo-iraniene assameză • avestică • bactriană • beluciană • bengaleză • kașmiriană • dari • hindi • gujarati • kuci • kurdă • maithili • malvi • marathi • nepaleză • oriană • osețiană • pali • pamiriană • paștună • persană • punjabă • romani • saka • sanscrită • sarmată • scițiană • sindhi • singaleză • șumaști • tadjică • urdu • zazaki Limbi italice aragoneză • araneză • aromână (macedoromână) • asturiană • catalană (valenciană) • corsicană (galureză) • dalmată • fala • faliscă • franceză • friulană • galiciană • istroromână • italiană • ladină • ladino (iudeo-spaniolă) • latină • meglenoromână • mirandeză • neapolitană • occitană • oscă • piemonteză • portugheză • retoromană • română • sardă (campidaneză, logudoreză) • sasareză • siciliană • spaniolă • umbriană • valonă • venetă Limbi slave belarusă • bosniacă • bulgară • cașubiană • cehă • cnaanică • croată • interslavă • macedoneană • muntenegreană • polabă • poloneză • pomeraniană • rusă • sârbă • sileziană • slavă veche • slavonă • slovacă • slovenă (limba prekmură, limba resiană) • slovinciană • sorabă de jos • sorabă de sus • ucraineană Limbi baltice curoniană • jatviană • seloniană • zemgaliană • letonă • lituaniană • prusacă veche Limbi celtice bretonă • celtiberică • cornică • cumbrică • galațiană • galeză • galică • irlandeză • lepontină • manx • norică • pictică • scoțiană Limbi germanice afrikaans • burgundă • daneză • engleză • engleză veche (anglosaxonă) • feroeză • frizonă • gepidă • germană • luxemburgheză• gotă • gotă crimeană • idiș • islandeză • longobardă • nordică veche • norvegiană (nynorsk, bokmål) • neerlandeză • saxonă veche • suedeză • vandalică Limbi anatoliene cariană • hitită • liciană • lidiană • luviană • miliană • palaică • pisidiană • sidetică Altele albaneză • armeană • greacă nouă • greacă veche • limbile toharice Categorisire incertă dacă • frigiană • iliră • macedoneană veche • tracă Cu text cursiv sunt marcate limbile dispărute.