Parte a seriei despre
Biblie
Canoane biblice și cărți
Tanakh (Torah · Nevi'im · Ketuvim) Biblia creștină Vechiul Testament (VT) Noul Testament (NT) Biblia ebraică Deuterocanon Antilegomena Capitole și versete Apocrifă (iudaică · VT · NT)
Autori
Scriitori Canonul ebraic Canonul Vechiului Testament Canonul Noului Testament Autori ai cărților lui Moise Epistolele Sf. Apostol Pavel Lucrările Sf. Ioan Evanghelistul Epistolele Sf. Apostol Petru
Traduceri și manuscrise
Torah Samariteană Manuscrisele de la Marea Moartă Text masoretic Targums · Peshitta Septuaginta · Biblia vulgata Biblia gotică · Vetus Latina Biblia luterană · Biblii în română
Studii biblice
Datarea Bibliei Critica Bibliei Historical criticism Textual criticism Source criticism Form criticism Redaction criticism Canonical criticism Novum Testamentum Graece Ipoteza documentară Wiseman hypothesis Synoptic problem NT textual categories Historicity People · Locuri · Nume Coerența internă Arheolog · Artifacte Știința și Biblia
Interpretări
Hermeneutics Pesher · Midraș · Pardes Interpretare alegorică Literalism Profeție
Perspective
Gnostic · Islamice · Coran Christianity and Judaism Inerrancy · Infailibilitate Criticism of the Bible
În cultura populară
Ecranizări ale Bibliei
Carte Biblia Proiect
v d m

Biblia vulgata sau Vulgata este o versiune a Bibliei (Vechiul Testament și Noul Testament), tradusă în limba latină. Primele traduceri ale Bibliei în latină datează din secolele III-IV d.Hr., dar erau imprecise. În secolul al IV-lea, papa Damasus I a hotărât ca Sfântul Ieronim să traducă Biblia în latină.

Dorind să lucreze cu textul ebraic, Sf. Ieronim a călătorit la Bethleem, unde a fondat o mănăstire și în anul 390 a început traducerea. Comparând versiunile redactate în limbile ebraică, aramaică și limba greacă și traducând Evangheliile din greacă în latină, Sf. Ieronim a dat creștinătății cea de-a doua versiune a Bibliei în limba latină, după Vetus Latina.

Vulgata nu a fost imediat acceptată în toate bisericile latine, dar în sec. al V-lea a devenit o carte universală. S-a transmis prin numeroase variante scrise de mână, copiate de călugări. Cu timpul, aceste interpolări au necesitat corecturi permanente. În anul 1456 Johannes Gutenberg a tipărit prima ediție a Vulgatei, iar noua tehnologie a confirmat faptul că opera avea nevoie de o nouă ediție corectată. Conciliul Tridentin a examinat-o și a decretat la 8 aprilie 1546 versiunea Vulgatei drept autentică.

Ediția revizuită a fost finalizată în timpul papei Clement al VIII-lea și a apărut la Roma în 1592. Denumită Sixtina-Clementina, aceasta a fost revăzută și corectată în edițiile din 1593 și 1598, devenind textus receptus al Bisericii Catolice.

Papa Pius al X-lea a inițiat o nouă ediție a Vulgatei.

În 1760-1761 episcopul unit Petru Pavel Aron a realizat la Blaj, cu ajutorul colaboratorilor, o nouă traducere a Sfintei Scripturi, din latină în limba română bazată pe Vulgata. Această versiune a rămas netipărită (Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj, ms. rom. 18, 21, 22, 23, 25, 30, 68, reprezentând protograful traducerii, și ms. rom. 19, 20, 28, 29, reprezentând versiunea definitivă). A fost tipărită în 2005 (în 5 volume care totalizează peste 4.000 de pagini^[1]), prin efortul, în special, al unor cercetători ai Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române din Cluj și ai Institutului de Istorie al Academiei Române „G. Barițiu” din Cluj, condus de academicianul Camil Mureșanu^[2].

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Biblia vulgata

• Texte critice ale Bibliei in limba latină Arhivat în 27 august 2006, la Wayback Machine.
• Vulgata în versiunea sf. Ieronim
• Noua Vulgata
• Biblia Sacra juxta Vulgatam Clementinam – editio electronica, Londini (Londra), MMV (2005) Arhivat în 10 iunie 2018, la Wayback Machine.
• Biblia Vulgata - Un document de limbă și cultură românească