For faster navigation, this Iframe is preloading the Wikiwand page for Stema municipiului Slatina.

Stema municipiului Slatina

Stema municipiului Slatina

Stema municipiului Slatina a fost aprobată în 2005. Aceasta se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat. În partea superioară, în câmp albastru, se află un turn crenelat, de argint, cu o poartă neagră arcuită și zăbrelită, dotat cu trei ferestre negre, însoțit de un soare în dreapta și de o semilună crai-nou în stânga, ambele de aur. În partea inferioară, în câmp roșu, se află un pod de aur, cu trei deschideri și o balustradă metalică cu cinci arce, peste unde de argint, umbrite negru, ieșind din vârful scutului. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu șapte turnuri crenelate.

Semnificațiile elementelor însumate:

  • Turnul simbolizează punctul de pază și vamă al localității, fapt menționat într-un act oficial emis de Vlaicu Vodă în anul 1368 pentru negustorii brașoveni.
  • Cele două astre, soarele și luna, care flanchează turnul, semnifică lumină, fertilitate, libertate, respectiv veșnicie, creștere și cunoaștere.
  • Podul peste râul Olt reprezintă importanța localității în traficul comercial și de călători.
  • Coroana murală cu șapte turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu, reședință de județ.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
{{bottomLinkPreText}} {{bottomLinkText}}
Stema municipiului Slatina
Listen to this article

This browser is not supported by Wikiwand :(
Wikiwand requires a browser with modern capabilities in order to provide you with the best reading experience.
Please download and use one of the following browsers:

This article was just edited, click to reload
This article has been deleted on Wikipedia (Why?)

Back to homepage

Please click Add in the dialog above
Please click Allow in the top-left corner,
then click Install Now in the dialog
Please click Open in the download dialog,
then click Install
Please click the "Downloads" icon in the Safari toolbar, open the first download in the list,
then click Install
{{::$root.activation.text}}

Install Wikiwand

Install on Chrome Install on Firefox
Don't forget to rate us

Tell your friends about Wikiwand!

Gmail Facebook Twitter Link

Enjoying Wikiwand?

Tell your friends and spread the love:
Share on Gmail Share on Facebook Share on Twitter Share on Buffer

Our magic isn't perfect

You can help our automatic cover photo selection by reporting an unsuitable photo.

This photo is visually disturbing This photo is not a good choice

Thank you for helping!


Your input will affect cover photo selection, along with input from other users.

X

Get ready for Wikiwand 2.0 🎉! the new version arrives on September 1st! Don't want to wait?