For faster navigation, this Iframe is preloading the Wikiwand page for Cesare Borgia.

Cesare Borgia

Cesare Borgia[1], dettu u Valentinu (Subiaco, 13 sittembre 1475 - Viana, 12 marzu 1507), hè statu un cunduttiere, cardinale è puliticante talianu, figliolu illegittimu di u papa Lisandru VI. Fù una di e più figure contruverse di u Rinascimentu talianu.

Dapoi a prima età Cesare fù destinatu à a carriera ecclesiastica da u babbu cardinale. À l'iniziu feci i so studii à l'Università di i Studii di Perugia, è dopu studiò a teulugia à Pisa. Quand'ellu ottensi i so esamini, u so babbu diventatu papa u feci elevà à u rangu di cardinale.

In seguitu à a morte di u so fratellu Ghjuvanni duca di Gandia, turrò à u statu laicu. Circò di spusà in un prima tempu a figliola di u rè di Napuli, per cuntinuà a pulitica filoaragunese di u Papa. Ma in seguitu spusò a principessa francese Charlotte d'Albret, ottinendu tandu u titulu di duca di u Valentinois. Grazia à ste nozze, Cesare è Lisandru VI s'allionu à u rè Luigi XII di Francia riguardu à e so rivendicazione in territoriu talianu.

Cesare Borgia guidò l'armata francese à a cunquista di u ducatu di Milanu è incù l'appoghju di u papa iniziò a ricunquista di i territoriu di a Rumagna, battendu i signurotti lucali, frà i quale Catalina Sforza, ricivendu in seguitu da u babbu u titulu di duca di Rumagna. Invasi dopu u regnu di Napuli guidendu e truppe francese. In u 1502 righjuntu prestu un grande putere puliticu, riiscì à difende si da a cuspirazione di a Magione, incausendu per ingannu i traditori è fendu li strangulà à Senigallia. 'Ssa vindetta culpì assai l'opinione publica, tantu chì Niccolò Machjavelli a citò ne U Principe, un libru ch'ellu scrissi, basendu si annantu à a figura di u Valentinu.

Dopu à a morte di Lisandru VI, Cesare riiscì à fà eleghje papa Pio III, chì però murì pocu dopu. In seguitu, fù elettu papa Ghjuliu II chì tolsi à u duca u guvernu di a Rumagna, urdinò u so arrestu è a so riclusione in Castel Sant'Anghjulu. Dopu à esse evaso, si rifughjò à Napuli, induv'ellu fù arristatu è cunduttu in Spagna, induv'ellu fù incarceratu annantu à ordine di u rè. Dopu à una rucambulesca evasione si ricò ind'è u cugnatu Ghjuvanni III d'Albret, rè di Navarra. Morsi in u 1507 à Viana, mentre assidiava l'armata ribella di u conte de Lerín.

Ghjuventù è vita ecclesiastica

[mudificà | edità a fonte]
Pussibile ritrattu di Cesare quand'ellu studiava in Perugia, realizatu da u Pinturicchio.[2]

Cesare Borgia nascì in a rocca abbaziale di Subiaco u 13 sittembre di u 1475, primugenitu di u cardinale valencianu Rodrigo Llançol Borgia, nipote di papa Callistu III, è di a so amante Vannozza Cattanei, chì da ellu, in più di Cesare, ebbe Ghjuvanni, Lucrezia è Goffredo.

Cesare fù spintu versu a carriera ecclesiastica da u babbu. Rodrigo vulia ch'è Cesare ricevissi una furmazione culturale adatta à a carriera ecclesiastica. In u 1489 fù inviatu à studià à l'Università di Perugia, induv'ellu firmò dui anni. In u 1491 si cullucò in Pisa per suvità a laurea in drittu à a Sapienza, induv'ellu insignava drittu canonicu u rinumatu ghjuristu Filippo Decio. Mentre l'anni di studiu vissi cum'è un gran' principe. A so cumpagnia era cumposta per u più di spagnoli. Era statu prisintatu à Lurenzu de Medici è era in stretti rapporti incù parechji membri di a so famiglia. Un cullega di soiu à l'università pisanu era Ghjuvanni de Medici, u so coetanu, ma più avanzatu in a carriera ecclesiastica, apposta ch'ellu era dighjà cardinale è futuru papa Lione X. In u periodu di residenza à Pisa ricevì a nutizia chì inghjennò una svolta decisiva in a so vita : u 11 aostu 1492 Rodrigo Borgia era statu elettu Papa, incù u nome di Lisandru VI.

Senza ch'ellu avissi mai ricivutu l'ordini sacerdutali, u babbu, in u 1491, u feci numinà vescu di Pamplona è in u 1492 arcivescu di Valencia, arcidiocesi chì era dighjà stata a soia è ancu prima di u so ziu Callistu III. Di l'arcivescuvatu però Cesare ùn presi mai pussessu, per via di a guasi immediata designazione cum'è cardinale u 20 sittembre 1493, è in u 1495 cum'è guvernadore generale è legatu d'Orvieto.

In seguitu à l'omicidiu di u fratellu Ghjuvanni, duca di Gandia carissimu à u babbu, chersi è ottensi da Papa Lisandru VI a dispensa da a vita ecclesiastica da a quale era pocu attrattu, abbandunendu a cardinalizia in u 1498. Si dedicò dopu à a carriera militare à u postu di u fratellu defuntu.

À a corte di Luigi XII

[mudificà | edità a fonte]
Prubabile ritrattu di Cesare Borgia.

U 1a uttrove Cesare Borgia partì per a Francia per spusà Carlotta d'Aragona, figlia è erede presuntiva di Federico I di Napuli, à l'epica ospitata da u rè di Francia, matrimoniu chì l'averia permessu di rivendicà per ellu u Regnu di Napuli. Una suttile trama pulitica era in opera trà u stessu Luigi XII è u Papa, u quale, desidarosu d'offre un tronu à u figliolu, trattò incù u suvranu un scambiu di favori: in cambiu di a manu di a principessa Carlotta à u so figliolu Cesare, u Papa dichjarava nulle e precedente nozze di Luigi XII incù Ghjuvanna di Valois, di manera ch'ellu pudissi spusà a veduva di Carlu VIII, u so predecessore, a rigina Anna, duchessa di Britagna.

Per Lisandru VI ùn fù micca difficiule di fà appruvà u divorziu in un cuncistoriu. U pontefice riiscì non solu à assignà un omagiu ultiriore à u rè, ma dinù à favurisce dopu u figliolu: cunferì a berretta cardinalesca à u so ministru Georges d'Amboise.

Ùn fibbenu micca simplici, invece, i niguziati per Cesare Borgia, ghjuntu in Francia in grande pompa. E so bardature d'oru è i cavalli ferrati d'argentu ùn impressiononu micca a principessa napulitana, chì si ricusò di spusà lu è nigò ogni tipu di neguziatu. Di fronte à stu rifiutu, Cesare ùn firmò micca a bolla papale cuntinente l'annullamentu di u matrimoniu di u rè.

Solu dopu à parechji mesi, durente i quali Cesare Borgia fù trattinutu in a residenza di u munarcu francese, senza esse custrettu à cede ma essendu privatu di a pussibilità d'esce, a cumplessa cunvinzione fù risolta incù un comprumessu: à Cesare fù data cum'è sposa a nipote di u rè, Charlotte d'Albret, originaria di a rigione spagnola di a Navarra. Cum'ella era cunvinuta, Cesare Borgia rimissi a bolla di divorziu à Luigi XII, u quale ottensi prestu a custituzione d'un tribunale ecclesiasticu per ghjudicà a validità di a so unione incù Ghjuvanna è u 17 dicembre 1498, in a chjesa di Saint-Denis à Amboise, fù pronunciata a dichjarazione di nullità di u matrimoniu. U spusaliziu di Cesare incù Charlotte fù cilibratu u 12 maghju 1499. In seguitu à quessa ottensi u titulu di duca di u Valentinois. Vene da quì u cugnome di "duca Valentinu".

E campagne militare

[mudificà | edità a fonte]

In l'inguernu di u 1499 i francesi, alliati incù Venezia, ghjunsinu in Italia à a cunquista di u ducatu di Milanu, è Ludovico u Moru, vista l'allianza frà u Papa, a Serenissima è a Francia ùn poti ch'è fughje da Milanu è lascià campu liberu à i cunquistatori. Forte di u faciule successu, u percorsu di l'armata francese (incù Cesare Borgia cum'è tinente di u rè) pruseguì à u di quà di u Po sinu à ghjunghje in Rumagna, territoriu à quellu tempu sottu u putere timpurale di u papatu. Papa Lisandru VI, chì era statu tinutu infurmatu di e manovre di a truppa, inviò à i signori di Pesaro, Imola, Forlì, Faenza, Urbino è Camerino, una lettera in a quale i dichjarava dicaduti da i so feudi, spianendu cusì a strada à a cunquista di u figliu è dunendu li un principatu sanu.

Com'era previdibile, nissunu ubbidì à l'ingiunzione di u Papa. A lotta si scatinò di manera trimenda. Una prima spedizione in Rumagna ebbi locu u 21 nuvembre 1499, incù un'armata custituita da fantacini è mercenarii di varie pruvince è nazione. U 11 dicembre Imola era dighjà assaltata. Di ghjinnaghju dopu u duca Valentinu dopu à avè assidiatu Forlì, scunfissi a cuntessa Catalina Sforza, chì per trè sittimane s'era stanghittata in a rocca, à u cummandu di 2.000 omini. Nonustante l'energia è u stintu di guerriera, Catalina fù fatta prighjunera è Forlì fù presa d'assediu da l'invasore, chì s'abbandunonu à atti di viulenza annantu à a pupulazione. Una volta compiu u saccheghju, u duca si poti insidià in cità, ospitatu da u gentilomu forlivese Luffo Numai, chì era cunsigliere di Catalina Sforza.

Ritrattu di Cesare Borgia

Cum'è tinente di u rè di Francia Luigi XII, Cesare si lanciò dopu in a siconda spedizione rumagnola, contru à Rimini, Ravenna, Cervia, Faenza è Pesaro, essendu furmalmente autorizatu chì u Papa avia rivoltu, per via di una bolla à i signori di quelle cità, l'accusa di esse si suttratti à l'autorità pontificia.

U 2 aostu 1500 Cesena si arrese, fù dopu a volta di Rimini è Faenza, induv'elle fubbenu diposte e signurie di i Malatesta è di i Manfredi. In u 1501 si firmava un pattu d'amicizia trà Firenza è Cesare, u quale pocu dopu assidiò Piumbinu è fece occupà l'isule d'Elba è Pianosa. Suvitonu dopu una visita di u pontefice à l'isule occupate è grandi fistighjamenti. Pocu dopu, francesi è Spagnoli, incuraghjiti da u Papa invasenu u regnu di Napuli.

U 25 ghjugnu di u 1501 Lisandru VI scumunicò u rè di Napuli è, u 19 lugliu, Cesare affiancatu da l'armata francese assidiò Capua a quale, dopu à 7 ghjorni fù cunquistata grazia à un tradimentu: Un citatinu di Capua, currottu da Cesare, aprì e porte di a cità è, dopu à un signale prestabilitu, l'armata franca-papali sbuccò in a cità è dete a via à u massacru di a guarnigione militare è di a pupulazione. In u 1502 Cesare guardava dighjà più luntanu. I so obiettivi eranu i ducati di Camerino è Urbino, scaccendu ne i Da Varano[3] è i Montefeltro.

U duca Valentinu era oramai diventatu putentissimu, ma era mal'vistu da parechji di i so più valenti cunduttieri chì, d'uttrove di quellu stessu annu, vicinu à u castellu di i Cavalieri di Malta di Magione, in e vicinanze di u lavu Trasimeno, fecinu una cuspirazione contru à ellu, à u fine d'evità, cum'elli dicianu, "d'esse unu à unu divurati da u dracone". Cesare fù scunfittu in a battaglia di Calmazzo da una lega di capitani di ventura è custrettu à abbandunà u ducatu d'Urbinu oramai sediu di fuculari di rivolta.

A cuspirazione di a Magione

[mudificà | edità a fonte]

Cesare Borgia, per assicurà si l'acquisizione di novi pussidimenti, duvite spessu effettuà cuspirazione è atroci delitti contru à nimichi militari è pulitichi (cum'è l'Orsini). Tuttu quessa u fecia senza u minimu scrupulu, chì cuntava dinù annantu à l'appoghju di u babbu Lisandru VI è di i so amichi cardinali. Ma accadia ch'è in certi casi, cum'è quellu incù protagonistu i Vitelli, ch'ellu fusse propriu ellu stessu u bersaghju sceltu da i so antagunisti.

Preoccupatu da a criscente ambizione di Cesare Borgia, Vitellozzo Vitelli, u so cumpagnu in molte imprese di cunquista in u centru nordu di l'Italia, principiò à teme per i proprii duminii. Per quessa, d'uttrove 1502, si ricò in u castellu di Magione, induve incù Giampaolo Baglioni, Paulu Orsini, Antonio Giurdanu (per Pandolfo Petrucci di Siena), Oliverotto da Fermo è u duca di Gravina compluttò à i danni di u Valentinu. Malatu di sifilide, Vitellozzo incù l'altri cunghjurati principiò à agisce: entrì in Urbinu è ci fece impiccà molti funziunarii di Cesare Borgia, è cumbattì dopu e truppe nimiche in a battaglia di Calmazzo, da ellu vinta, induv'ellu fù fattu prigiuneru Ugu di Moncada.

Ma, accurdatu si Paulu Orsini incù Borgia, ancu Vitellozzo è l'altri cunduttieri si sottumissenu à a richiesta di pace di u Valentinu, è in a notte di u 31 dicembre 1502, Vitellozzo Vitelli è Oliverotto da Fermo funu invitati da Cesare à un banchettu à Senigallia, durente u quale fubbenu tremindui strangulati da Michelotto Corella. Vitellozzo, prima di mora, invucò u perdone per e so azzione da papa Lisandru VI. Annantu à sta drammaticu fine, Niccolò Machjavelli, scrittore fiurintinu, dedicò un trattatu, a Descrizzione di u modu tinutu da u Duca Valentinu in l'assassiniu di Vitellozzo Vitelli, Oliverotto da Fermo, u Signore Pagolo è u duca di Gravina Orsini, scrittu in u 1503. L'episodiu serà ripresu dinù da Machjavelli ancu in a VII capitulu di u U Principe, scrittu in u 1513.

Cesare era diventatu u signore incuntrastatu di a Rumagna. In u 1503 e so truppe fubbenu ospitate da l'abitanti di Monteleone d'Orvieto, per 10 longhi ghjorni, riducendu à a fame quellu picculu paese. Pocu dopu u Papa fece caccià Gian Paulu Baglioni (unu di i participanti à a cuspirazione di a Magione) da Perugia dopu à avè minacciatu i citatini di scumunica è d'un attaccu di l'armata di Cesare s'elli ùn u cacciavanu micca.

Cesare Borgia lascia u Santu Sediu à a morte di u babbu. Dipintu di Ghjaseppu Lurenzu Gatteri (1877).

Da Perugia s'apria a strada per Siena chì era guvernata da Pandolfu Petrucci u quale lasciava a cità in e mane di Cesare u 28 ghjinnaghju di u 1503. Intantu u Papa era in lotta contru à l'Orsini, è fece arristà parechji membri di a famiglia è ni fece cunfiscà i bè, mentre u so figliolu Goffredo attaccava dapertuttu l'Orsini incù i so suldati ma quelli però si ripresenu prestu per marchjà annantu à Roma è pruvà à dipone u Papa incù a forza di l'armi. U Papa cherse aiutu à Cesare, u quale rientrò in u Vaticanu u 26 frivaghju di u 1503 è, in qualità di suldatu di a chjesa assidiò l'Orsini à Ceri induve, impiighendu in l'azzione militare e macchine da guerra di Leunardu da Vinci in 38 ghjorni cunquistò a rocca. Fù tanta a gioia di u pontefice per quella vittoria ch'ellu si ricò à visità Ceri.

A cunquista di Ceri però cumpurtava a perdita di Siena a quale, per vulè di u rè di Francia, riturnava sottu u guvernu di Pandolfu Petrucci. Cesare puntava à ricunquistà Siena è à piglià Pisa, ma fù menu u so principale sustegnu è puntu di riferimentu: u 18 aostu di quellu annu u babbu, papa Lisandru VI, morse à l'età di 73 anni.

Ùn hè sempre tuttu à fattu chjaru s'è per via di malaria o in seguitu à un avvilinamentu: hè quantunque un fattu ch'è Cesare, anch'ellu ammalatu, firmò per qualchì tempu incapace di mette in ballu e misure ch'è a situazione avaria richiestu. À a morte di u babbu u duca Valentinu entrì in crisa. Dopu à u breve puntificatu di Pio III, à ellu favurevule, d'uttrove di u listessu annu iscì elettu da u conclave successivu u cardinale Giuliano Di a Rovere, espunente d'un casatu nimicu di i Borgia[4].

U novu puntefice, chì prese u nome di Ghjuliu II, omu austeru, vulitivu è pocu avvezzu à e vie diplumatiche, tolse à u duca u guvernu di a Rumagna è ne ordinò l'arrestu è a riclusione in Castel Sant'Anghjulu.

À Cesare Borgia fù inutule, una volta evasu, di circà à rifughjà si à Napuli per organizà da quì a ricunquista di i so territorii: u Papa u fece dipurtà in Aragona cunsignendu lu à Ferdinando II, induve u Valentinu fù rinchjusu prima in u castellu di Chinchilla, dopu in u forte di A Mota à Medina di u Campu. Riiscì à scappà in u 1506 incù una rucambulesca fuga, induv'ellu si fratturò parechji ossi perch'ellu si calò da un balcone pusiziunata à vinti metri circa d'altezza (ma qualchiadunu tagliò a fune è u precipitò in u fussettu sottostante), rifughjendu si cusì in u picculu regnu di Navarra.

U castellu di a Mota in Medina di u Campu.

Cesare, gravamente infittatu da u cusiddettu mal' francese, murì cumbattendu per so cugnatu Ghjuvanni III d'Albret, rè di Navarra in l'assediu di Viana contru à u conte di Lerin, signore di a cità, chì s'era ribellatu, in a notte trà l'11 è u 12 marzu 1507.

U cadaveru fù truvatu da l'avversarii, chì ignurendu ne l'identità, li tolsenu l'armatura è i vistiti lascendu ne u corpu nudu, chì fù ritruvatu u lindumane matina, trapassatu incù vinti trè colpi di picca. Dopu à sulenni funerali, u corpu fù cumpostu in un grande sipolcru di marmeru vulsutu da u rè navarrese in a chjesa di Santa Maria di Viana, à a dritta di l'altare maiò è sculpitu da Victoriano Juaristi.[5][6]

Ma u Valentinu ùn truvò pace mancu mortu: non moltu tempu dopu à l'Inquisizione accadì ch'è i so resti, cunsiderati cosa indegna è sacrilegia, fussenu sipolti in a terrazza di a stessa chjesa, in terra micca cunsacrata, vicinu à una discarica di rumenzulu, affinch'elli fussenu "calpistati da omini è animali".

Ma in u 1953 l'auturità di Viana ricuperonu quelli resti, i culluconu in un'urna di petra è l'interronu in a piazza, davante à a porta principale di a chjesa di Santa Maria, sottu una petra tumbale in marmeru, annantu à a quale era scrittu: "Cesare Borgia, Generalissimu di l'armate di Navarra è Puntifici, mortu annantu à i Campi di Viana a 11 marzu 1507". In u 1965 in quella cità li fù erettu un bustu.

Dopu in u 2007 l'auturità civiche di Viana cilibronu a ricurrenza di u 500º anniversariu di a morte è in 'ss'occasione chersinu ch'è i so resti murtali vultessinu à ripusà drentu à a chjesa. Ùn ottensenu però u permessu di u cumpetente vescu di u vescuvatu di Pamplona, di u quale u Valentinu fù vescu elettu (1491). A so tomba hè diventata oghje destinazione di numerose è criscente visite.

Discendenza

[mudificà | edità a fonte]

U 10 maghju 1499 Cesare Borgia spusò Charlotte d'Albret (1480-11 marzu 1514), surella di u rè cunsorte di Navarra, Ghjuvanni III d'Albret. Da stu matrimoniu nascì solu una figliola, ch'è Cesare ùn cunnuscì mai: Luisa Borgia, duchessa di Valentinois, signora di Châlus, duchessa di Borgia (1500-1553), chì spusò prima Luigi II de A Trémouille, guvernadore di Burgogna, è poi, in siconde nozze, Filippu di Borbone-Busset.

Cesare fù dinù babbu di almenu dui figlioli naturali: Ghjirolmu, chì spusò prima Isabella Pizzabernari (da a quale ebbe Ippolita, a discendenza di a quale cuntinuerà in u tempu), dopu Isabella, cuntessa di Carpi, è Camilla-Lucrezia (morta in u 1573), chì diventò abbatessa di u cunventu di San Bernardinu (Ferrara), pare nati da una certa Drusilla, una di e dame di cumpagnia à u seguitu di a surella Lucrezia quandu quella si truvava sempre à Roma.

Da vede dinù

[mudificà | edità a fonte]
  • Niccolò Machjavelli
  • Lucrezia Borgia
  • Papa Lisandru VI
  1. 'Ss'articulu pruvene in parte o in tutalità da l'articulu currispundente di a wikipedia in talianu.
  2. Gurrieri, p. 104
  3. Ghjuliu Cesare è l'eredi masci fubbenu assassinati, mentre a figliola Camilla da Varano, incù u nome di sora Battista riiscì à fughje.
  4. Machjavelli, in U Principe, sustene ch'è Cesare Borgia avaria divutu evità, avendu ne a facultà, ch'ellu fusse elettu papa un nimicu di soiu.
  5. Gurrieri, p. 167
  6. Annantu à a so tomba fù scrittu u siguente epitafiu, divutu à u pueta Soria, parvinutu sin'à noi perchè cumpresu in a racolta Romancero español, publicatu in u 1511:"Quì ghjace in poca terra/ quellu ch'è tuttugnunu timia,/ quellu ch'è a pace è a guerra/ in a so manu tinia./ O tù chì intendi circà/ cose degne da ludà,/ s'è voli ludà u più degnu/ quì ferma u to camminu,/ non ti curà d'andà più in'dà."
{{bottomLinkPreText}} {{bottomLinkText}}
Cesare Borgia
Listen to this article

This browser is not supported by Wikiwand :(
Wikiwand requires a browser with modern capabilities in order to provide you with the best reading experience.
Please download and use one of the following browsers:

This article was just edited, click to reload
This article has been deleted on Wikipedia (Why?)

Back to homepage

Please click Add in the dialog above
Please click Allow in the top-left corner,
then click Install Now in the dialog
Please click Open in the download dialog,
then click Install
Please click the "Downloads" icon in the Safari toolbar, open the first download in the list,
then click Install
{{::$root.activation.text}}

Install Wikiwand

Install on Chrome Install on Firefox
Don't forget to rate us

Tell your friends about Wikiwand!

Gmail Facebook Twitter Link

Enjoying Wikiwand?

Tell your friends and spread the love:
Share on Gmail Share on Facebook Share on Twitter Share on Buffer

Our magic isn't perfect

You can help our automatic cover photo selection by reporting an unsuitable photo.

This photo is visually disturbing This photo is not a good choice

Thank you for helping!


Your input will affect cover photo selection, along with input from other users.

X

Get ready for Wikiwand 2.0 🎉! the new version arrives on September 1st! Don't want to wait?