Zoltán (sau Zulta; n. cca. 869 - d. ?) a fost un „duce” (prinț) al ungurilor din 907 până în 948. A fost al patrulea fiu al lui Árpád. S-a însurat cu fiica lui Menumorut.^[1]

În urma atacurilor concertate ale bulgarilor și pecenegilor, în anul 896 ungurii (printre ei, Zoltan, bunicul său, Almus, și cu tatăl său, Árpád) sunt alungați din Etelköz refugiindu-se spre vest, pe Valea Tisei mijlocii. De aici în 899 au lansat atacuri de pradă în Italia, iar în perioada 911-933 în Spania, Franța, Italia profitând de armistițiul cu Henric I al Germaniei.

În 920 și-a condus oștenii în Italia, unde, asistat de locotenenții săi Bogát (tatăl lui Bulcsú/Bulciu) și Durșák, au cotropit și devastat Aquileia și Pavia. Ceva mai târziu, Berengar I, markgraful de Friuli, devenit rege al Italiei^[2], a fost nevoit să cumpere pacea acceptând condiții și înțelegeri umilitoare.

În 922, ungurii, călăuziți de Zoltan, l-au înfrânt pe Henric I al Germaniei la Wurzen, în Saxonia, unde acesta se refugiase. În Franța a ajuns până la Reims și la Châlons, iar în Italia a ajuns până la porțile regatului Neapole. În 933 Henric I al Germaniei stopează temporar seria victoriilor lui Zoltan.