Velocipedul cu abur Michaux-Perreaux a fost un velociped propulsat cu ajutorul forței aburului produs în Franța, între 1867-1871, atunci când un mic motor cu abur comercial Louis-Guillaume Perreaux^⁠(d) a fost atașat unei biciclete cu pedale Pierre Michaux^⁠(d).^[1] Este una dintre cele trei motociclete care pretind a fi prima motocicletă, alături de velocipedul cu abur Roper din 1867 sau 1868 și motorul cu ardere internă Daimler Reitwagen^⁠(d) din 1885.^[1][2][3][4] Perreaux a continuat dezvoltarea bicicletei sale cu abur și a expus o versiune triciclu în 1884.^[5] Singurul velociped cu abur Michaux-Perreaux realizat, împrumutat de la Muzeul Île-de-France, Sceaux, a fost prima mașină care a fost văzută de vizitatori la intrarea în rotunda Muzeului Solomon R. Guggenheim la Expoziția Arta Motocicletei din New York în 1998.^[6][7]

Fiul lui Pierre Michaux, Ernest, este creditat de L.J.K. Setright și David Burgess-Wise ca fiind primul care a montat motorul brevetat Perreaux pe velociped,^[2] în timp ce Charles M. Falco menționează că a fost Louis-Guillaume Perreaux.^[1] Mașina Michaux-Perreaux a fost construită folosind prima bicicletă cu pedale care a avut succes comercial, un velociped produs în serie de Michaux, cu peste 400 de unități anual din 1863,^[8] și motorul Perreaux monocilindric alimentat cu alcool, care folosea curele duble flexibile din piele la roata din spate.^[9][10] Un manometru de presiune a aburului a fost montat în câmpul vizual al pasagerului, deasupra roții din față, iar aburul către cilindru era cuplat și reglat de un control manual.^[9] Velocipedul Michaux de bază avea o frână direct pe roată, dar versiunea cu abur nu avea frâne.^[9] Motorul cântărea 62 de kilograme, iar greutatea totală a velocipedului cu abur era de 87–88 de kilograme.^[1][6][11] O adăugare din 14 iunie 1871 la brevetul Perreaux a inclus îndepărtarea manivelelor și a pedalelor de pe roata din față și utilizarea unui tub arcuit în loc de tub drept pentru a face loc motorului.^[1] Deși velocipedul de abur era funcțional, nu a avut succesori comerciali.^[10][12]

Doar un singur exemplar al mașinii din 1867–1871 a fost produs,^[6] dar în 1884 Perreaux a expus o versiune tricicletă a velocipedului cu abur, cu două roți în spate și curea conectată la roata din față, la Expoziția industrială de pe Champs -Élysées, Paris.^[5] Motorul alimentat cu alcool avea un foraj și o cursă similare cu cele originale și dezvolta o presiune a aburului de 3,5 atm (250 kPa) în cazanul de 2,8 litri, rezultând într-o viteză de 24–29 km/h.^[5] Rezervoarele de apă erau suficiente pentru două până la trei ore de funcționare, rezultând într-o autonomie de 48–87 km.^[5]