Tarrare
Date personale
Născut	1772 Lyon, Regatul Franței
Decedat	1798 (26 de ani) Berceau-de-la-Liberté, Seine-et-Oise, Franța
Cauza decesului	cauze naturale (tuberculoză)
Ocupație	militar artist stradal[*]​
Limbi vorbite	limba franceză
Modifică date / text

Tarrare (n. 1772, Lyon, Regatul Franței – d. 1798, Berceau-de-la-Liberté, Seine-et-Oise, Franța), uneori scris Tarare, a fost un artist stradal francez și soldat, remarcat pentru neobișnuitele sale obiceiuri alimentare.

Capabil să mănânce mari cantități de carne, el era în mod constant hămesit; Adolescent fiind, a fost dat afară din casă, părinții lui nemaiputând să-l întrețină. El a călătorit prin Franța împreună cu o bandă de hoți și prostituate, înainte de a deveni actul de deschidere a spectacolului unui șarlatan ambulant; De-a lungul prestației Tarrare a înghițit dopuri, pietre, animale vii și un întreg coș de mere. Mai târziu a continuat acest act la Paris, unde a lucrat drept artist stradal.

La începutul Războiului Primei Coaliții, Tarrare s-a înrolat în Armata Revoluționară franceză. Cum rațiile militare erau incapabile de a-i satisface uriașa poftă de mâncare, acesta mânca orice alimente disponibile prin jgheaburi și grămezi de gunoaie. El a fost spitalizat din cauza epuizării și a devenit subiectul unei serii de experimente medicale ce îi a testau capacitatea nemaiîntâlnită. De-a lungul experimentelor, el a mâncat, printre alte lucruri, o masă pentru 15 persoane dintr-o singură ședere, pisici, șerpi, șopârle și căței vii, și a înghițit țipari întregi, fără a-i mesteca. În ciuda lui dietei sale neobișnuite, el avea dimensiuni și aspect normale, și nu prezenta semne de boli psihice, alta decât ceea ce a fost descris ca un temperament apatic.

Generalul Alexandre de Beauharnais a decis să folosească abilitățile lui Terrare în scopuri militare, așa că mâncăciosul a fost angajat drept curier al armatei, cu misiunea de a înghiți documente înainte de a trece frontul inamic și de a le recupera cu prilejul primului scaun, odată ajuns la destinație. Prima sa misiune a fost un eșec din cauza faptului că Tarrare nu știa vorbi germană, ceea ce a rezultat în a fi capturat și bătut de forțele prusace. Mai mult decât atât, acesta a trecut și printr-o execuție simulată înainte de a fi înapoiat frontului francez.

Marcat de această experiență, a fost de acord să se supună oricărui fel de tratament ce i-ar putea lecui apetitul, fiindu-i administrate laudanum, pastile de tutun, oțet din vin și ouă fierte moi. Aceste proceduri nu au rezolvat nimic și doctorii nu l-au putut menține pe o dietă controlată. Tarrare obișnuia să se furișeze în afara spitalului pentru a căuta măruntaie prin gunoaiele de lângă măcelării, și a încercat să bea sângele altor pacienți și să mănânce cadavrele de la morgă. Fiind suspectat că ar fi mâncat un bebeluș, acesta a fost izgonit din spital. După patru ani, a reapărut în Versailles, suferind de tuberculoză severă, murind la scurt timp.

Tarrare s-a născut într-o regiune rurală Franța, în apropiere de Lyon, în jurul anului 1772.^{[1][2][note 1]} Data lui de naștere nu este înregistrată și nici măcar nu se știe dacă Tarrare a fost numele lui real sau o poreclă.^[3]

Copil fiind, Tarrare avea o mare poftă de mâncare și din adolescență putea mânca un sfert de vițel la fel de mare ca el, într-o singură zi.^[4][5] Tot atunci, părinții lui nu-l mai puteau întreține și l-au forțat să plece de acasă.^[6] Pentru câțiva ani după aceasta, el a cureierat Franța cu o bandă de hoți și prostituate,^[7] cerșind și furând alimente, înainte de a obține unui loc de muncă ca un act de deschidere pentru un șarlatan ambulant.^[6][8][8]

În ciuda lui dietei sale, Tarrare era subțire și de înălțime medie.^[9] La vârsta de 17 ani, cântărea doar 45 kg.^[5] El a fost descris ca având păr neobișnuit de moale și o gură anormal de largă, cu dinți murdari^[9] și buze aproape invizibile.^[10][11] Când nu era sătul de mâncare, pielea lui atârna în așa fel încât o putea înfășura în jurul abdomenului și taliei.^[9][10] Atunci când era plin, abdomenul i se dilata „ca un imens balon”.^[6] Pielea de pe obrajii lui era ridată și atârna, permițându-i să-și îndese douăsprezece ouă sau mere în gură.^[12] Trupul său era fierbinte la atingere și transpira foarte mult, având în mod constant un miros urât.^[9] Tarrare a fost descris ca fiind împuțit „la un asemenea grad încât el nu putea fi îndurat de la o distanță de douăzeci de pași”. Acest miros devenea mai apăsător după ce mânca,^[10] ochii și obrajii devenindu-i roșii,^[9] și intra în letargie, timp în care râgâia zgomotos. El a avut diaree cronică, care a fost descrisă ca fiind „fetidă dincolo de orice concepție”. În ciuda aportului mare de alimente, el nu părea să vomite excesiv sau să ia în greutate.^[13] În afară de obiceiurile sale alimentare, contemporanii săi nu au văzut simptome evidente ale vreunei boli psihice sau comportament neobișnuit la el,^[13] altul decât un aparent apatic temperament cu „o lipsă totală de forță și idei”.^[14]

Cauza comportamentului său este necunoscută. Deși au mai fost documentate cazuri similare din aceeași perioadă, niciunuia dintre cei în cauză, în afară de Terrare, nu i s-a întocmit autopsia, și nu s-a mai auzit de vreun astfel de caz în perioada modernă. Hipertiroidismul poate induce o mărire în apetit, pierdere rapidă în greutate, transpirație abundentă, intoleranță la căldură, și subțierea firelor de păr. Jan Bondenson a speculat că starea lui Terrare avea legătură cu amigdalele. Se știe că rănile provocate amigdalelor pot produce polifagia la animale.

Note de subsol

Note

Bibliografie

• fr Percy, M. le Pr (1804), „Mémoire sur la polyphagie”, Journal de médecine, chirurgie, pharmacie, Paris (9): 90–99 . Lucrarea originală a baronului Percy despre istoricul medical al lui Tarrare. (data acestei lucrări a fost XIII Brumar în Calendarul republican francez, care ar fi cumva de la sfârșitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie 1804 în calendarul modern.)