Starostwo (poloneză: [staˈrɔstfa], „seniorie” sau „stărostie”; în lituaniană seniūnija; în belarusă староства (starostva); în germană Starostei) a fost o unitate administrativă înființată în secolul al XIV-lea în cadrul Coroanei Regatului Poloniei, iar mai târziu în Uniunea statală polono-lituaniană, care a fost desființată odată cu împărțirea Poloniei din 1795. Aceste unități administrative au mai fost numite și królewszczyzna (domeniile regale).

Fiecare starostwo a fost administrată de un oficial numit starosta (staroste). Starostele primea această demnitate de la rege și o păstra pe toată durata vieții. Această poziției îi asigura un venit important starostelui. Adjunctul starostelui era cunoscut cu diferite nume precum podstarosta, podstarości, burgrabia, włodarz, or surrogator.^[1]

Au existat mai multe tipuri de starosti:

• Starosta Generalny era funcționarul administrativ al unei anumite unități teritoriale: fie reprezentantul regelui, fie al marelui duce, fie al unei persoane direct responsabile.
• Starosta Grodowy a fost un oficial de nivel districtual (powiat) cu atribuții în domeniile fiscal, polițienesc și judecătoresc, el fiind responsabil și pentru punerea în execuție a hotărârilor judecătorești.
• Starosta Niegrodowy a fost supraveghetorul domeniilor regale.

După ce Polonia și-a recucerit independența în 1918 (până la invadarea Poloniei din 1939) și în perioada 1944–1950, starostele a fost șeful administrației powiatelor, unitățile teritoriale subordonate voievodatelor. După reformele administrației locale din 1 ianuarie 1999, starostele a devenit șeful consiliului executiv al unui powiat, (zarząd powiatu), și șeful administrației locale (starostwo powiatowe), fiind ales de prin vot de membrii consiliului local (rada powiatu).