For faster navigation, this Iframe is preloading the Wikiwand page for Rokosz.

Rokosz

Rokosz sandomierski (16061607). Tablou necunoscut din secolul al XVII-lea

Rokosz a fost o răscoală oficială împotriva regelui, la care șleahta avea dreptul în numele protejării drepturilor și libertăților lor, fiind o formă de confederație pe timpul Uniunii statalo polono-lituaniane (secolele XVI-XVIII). Inițial, aceasta a fost o convenție a șleahtei poloneze împotriva seimului.

Cuvântul provine din ungurescul "Rákos /rákos-mezei parlament", care înseamnă „mulțime”.

La origine, acesta era numele dat mulțimii de nobili, de exemplu, la alegerile regale, iar denumirea provenea de la câmpia Rákos de lângă Buda, unde nobilii unguri se întruneau într-o manieră asemănătoare pentru a-și confirma privilegiile. Fiindcă mai mulți regi s-au opus acestei practici (cu excepția perioadei alegerilor regale), ea a ajuns să fie asociată cu mișcările de rezistență împotriva regelui.

În timpul domniei lui Sigismund al III-lea, pentru regaliști rokosz însemna trădare, pentru oponenților lor era chintesența Libertății de Aur.

Printre cele mai celebre rokosz-uri istorice se enumeră: Kokosza wojna, Rokosz Zebrzydowski, Rokosz Lubomirski și Rokosz łowicki.

  • Norman Davies, Istoria Poloniei : Terenul de joacă al lui Dumnezeu. Vol. 1. De la origini până în 1795 (Traducere de Carmen Bartl), Editura Polirom, București, 2014, 488 p.
  • Aleksander Rembowski, Konfederacya i rokosz, Warszawa, 1896

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
{{bottomLinkPreText}} {{bottomLinkText}}
Rokosz
Listen to this article

This browser is not supported by Wikiwand :(
Wikiwand requires a browser with modern capabilities in order to provide you with the best reading experience.
Please download and use one of the following browsers:

This article was just edited, click to reload
This article has been deleted on Wikipedia (Why?)

Back to homepage

Please click Add in the dialog above
Please click Allow in the top-left corner,
then click Install Now in the dialog
Please click Open in the download dialog,
then click Install
Please click the "Downloads" icon in the Safari toolbar, open the first download in the list,
then click Install
{{::$root.activation.text}}

Install Wikiwand

Install on Chrome Install on Firefox
Don't forget to rate us

Tell your friends about Wikiwand!

Gmail Facebook Twitter Link

Enjoying Wikiwand?

Tell your friends and spread the love:
Share on Gmail Share on Facebook Share on Twitter Share on Buffer

Our magic isn't perfect

You can help our automatic cover photo selection by reporting an unsuitable photo.

This photo is visually disturbing This photo is not a good choice

Thank you for helping!


Your input will affect cover photo selection, along with input from other users.

X

Get ready for Wikiwand 2.0 🎉! the new version arrives on September 1st! Don't want to wait?