Mircea Ștefănescu
Date personale
Născut	11 aprilie 1898
Decedat	23 octombrie 1982 (84 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor
Limbi vorbite	limba română
Modifică date / text

Mircea Ștefănescu (n. 11 aprilie 1898 – d. 23 octombrie 1982) a fost un prozator, traducător, dramaturg și cronicar dramatic român.^[1] Mircea Ștefănescu s-a născut și a decedat la București.^[2]

A fost fiul generalului Dumitru Ștefănescu și al soției acestuia, Vasikca, născută Scărlătescu.^[3]

După ce a absolvit, în 1917, liceul „Gheorghe Lăzar" din București, a urmat, o vreme, studii juridice, la care a renunțat pentru a se putea dedica teatrului și ziaristicii.

A debutat cu proză în 1920, în revista Cuvântul liber. Prima piesă de teatru i-a fost jucată în 1924 la Brăila. Este vorba de Roba albă, scrisă în colaborare cu cronicarul teatral I. Lăzăroneanu.

A început să colaboreze cu revistele vremii, ca Epoca, Vremea, Îndreptarea, Curentul etc.

Comedia zorilor, care cuprinde patru tablouri din „comedia adolescenței" (1930), a fost primul lui succes important.

• Premiul „I. L. Caragiale" al Academiei (1949).
• Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1978).

• Comedia zorilor, patru tablouri din „Comedia adolescenței", București, 1930;
• Revelația, București, 1932;
• Acolo, departe, roman dramatic în două părți, București, 1939;
• Casa cu două fete, dramă în patru acte și epilog, București, 1946;
• Vis de secătură, comedie în trei acte, București, 1946;
• Secătura mahalalei, piesă în două tablouri, București, 1947;
• Ave Maria, dramă în cinci acte, București, 1947;
• Micul infern, comedie in trei acte, Bucuresti, 1948;
• Jos Tudorache! Sus Tudorache!, comedie într-un act, București, 1952;
• Matei Millo (Căruța cu paiațe), piesă în trei acte, București, 1953;
• Zestrea Ilenuței, piesă în două acte. București, 1953;
• Patriotica Română, comedie în trei acte și un tablou, București, 1956;
• Teatru, cu o prefață de Mihai Gafița, București, 1959;
• Joc de noapte, joc de zi. 27 insomnii, București, 1971;
• Teatru, cu un cuvânt înainte de Nicolae Carandino, București, 1973;
• Căruța cu paiațe, București, 1976;
• Teatru, București, 1979;
• Un dramaturg își aminteste, I, București, 1980;
• Amintirile unui dramaturg. București, 1998.

• D. N. Mamin-Sibirjak, Milioanele lui Privalov, București, 1952 (traducere în colaborare cu Isabela Dumbravă).

• Telegrame (1960)
• Bădăranii (1960) – în colaborare cu Sică Alexandrescu
• Politică cu... delicatese (sm, 1964)

În București, pe clădirea din Bulevardul Alexandru Ioan Cuza 51, este montată o placă memorială, cu următorul text: Aici a trăit și a creat, între anii 1940-1982, dramaturgul Mircea Ștefănescu (1896-1982).^[4] Vezi și Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale; Ion Lazu: Literaturile Bucureștiului

• Camil Petrescu, Teze și antiteze, 1936;
• Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane 1900-1937, 1937;
• Perpessicius, Opere, IV;
• Val Condurache, în Convorbiri literare, nr. 10, 1973;
• N. Carandino, Autori, piese și spectacole, 1973;
• Florin Faifer, în Cronica, nr. 9, 1974;
• Mircea Ghițulescu, în Tribuna, nr. 36, 1974;
• Ovid S. Crohmălniceanu, în Literatura, III;
• M. Ghițulescu, în Steaua, nr. 5, 1978;
• N. Carandino, în Teatrul, nr. 1, 1979;
• N. Carandino, în Flacăra, nr. 45, 1982;
• C. Isac, Permanențe în dramaturgie, 1982;
• M. Mancăș, în Luceafărul, nr. 45, 1982;
• I. Zamfirescu, în România literară, nr. 44, 1982;
• F. Faifer, Dramaturgia între clipă și durată, 1983;
• Alice Voinescu, Întâlniri cu eroi din literatură și teatru, 1983;
• Valentin Silvestru, în România literară, nr. 16, 1985;
• Virgil Brădățeanu, în Teatrul, nr. 4, 1987;
• M. Ghițulescu, în Steaua, nr. 11, 1988;
• Al. Raicu, Descoperirea păsării Sitela, 1989.