Mareșal al Franței

Sintagma Mareșal al Franței desemnează o demnitate acordată de statul francez militarilor cu merite excepționale. Această demnitate nu reprezintă gradul suprem în armata franceză, dar este rezervată exclusiv militarilor. De-a lungul istoriei, a mai existat și variațiunea „Mareșal al Imperiului” (fr. Maréchal d'Empire), folosită în perioada primului Imperiu și a celui de-al doilea Imperiu, această variantă având în mare același sens cu cel de Mareșal al Franței, cu excepția că reprezenta o demnitate exclusiv civilă, acordată militarilor cu merite deosebite pe câmpul de luptă.

Pe parcursul istoriei Franței, 329 de persoane, printre care și persoane care nu aveau naționalitatea franceză, au primit această demnitate. În ultimii 50 de ani, bastonul de mareșal a fost acordat cu preponderență postum. Bastonul, semn distinctiv al mareșalului, își are originea în 1627, anul desființării titlului de conetabil.

Termenul este unul foarte vechi, provenind din perioada carolingiană, din cuvântul „marascahl”, din germana veche, desemnând grăjdarul regal. În regatul francez, acest sens se va păstra până în secolul al XV-lea, când mareșalul încetează să se mai ocupe efectiv de cai și preia trăsăturile moderne ale demnității, devenind un comandant militar. În timpul lui Ludovic al XIV-lea, care a numit nu mai puțin de cincizeci de mareșali de-a lungul domniei sale, titlul de mareșal dobândește o formă definită, care va fi păstrată de toate regimurile ce îl vor acorda.

Mareșali ai Primului Imperiu

În timpul Primului Imperiu francez, Împăratul Napoleon I a numit 26 de mareșali, în 7 „promoții diferite”, după cum urmează (în ordinea apariției lor pe lista oficială).

În 1804, 18 generali au fost numiți mareșali, dintre care 4 onorifici: