For faster navigation, this Iframe is preloading the Wikiwand page for Insulele Britanice.

Insulele Britanice

Insulele Britanice pe harta Europei
Insulele Britanice

Insulele Britanice sunt un arhipelag de insule din Europa de Vest ce cuprind insulele Marea Britanie (pe care se află Anglia, Scoția și Țara Galilor), Irlanda (pe care se află Republica Irlanda și Irlanda de Nord), Insula Wight, Insula Man, Insulele Scilly și arhipelagurile Shetland și Orkney. Tradițional sunt incluse și Insulele Canalului (care cuprind Jersey, Guernsey și alte insule mai mici) care sunt dependențe ale coroanei britanice, dar din punct de vedere fizic acestea nu aparțin arhipelagului.

Aflate în largul coastei nordice a continentului european, Insulele Britanice reprezintă un grup de două insule mari și mai multe mici. Cea mai mare dintre insule, Marea Britanie, are în compunere trei părți: Anglia, Scoția și Țara Galilor, care împreună cu Irlanda de Nord, formează Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Republica Irlanda ocupă restul insulei care este a doua ca mărime din acest grup, fiind separată de Marea Britanie de Marea Irlandei. Pentru o masă de uscat relativ mică, Insulele Britanice au un relief variat, de la zonele mlăștinoase din estul Angliei și turbăriile și mlaștinile din Irlanda, până la colinele vălurate din Anglia și Țara Galilor și lanțurile muntoase colțuroase din Scoția.

Clima arhipeleagului este temperat oceanică, cu veri ploioase și ierni reci.

Irlanda a făcut parte din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei din 1800 până în 1922, când a fost proclamat Statul liber Irlandez ca membru independent al Commonwealth-ului britanic. Irlanda a devenit republică în 1937 și, în 1949, a părăsit Commonwealth-ul.

{{bottomLinkPreText}} {{bottomLinkText}}
Insulele Britanice
Listen to this article

This browser is not supported by Wikiwand :(
Wikiwand requires a browser with modern capabilities in order to provide you with the best reading experience.
Please download and use one of the following browsers:

This article was just edited, click to reload
This article has been deleted on Wikipedia (Why?)

Back to homepage

Please click Add in the dialog above
Please click Allow in the top-left corner,
then click Install Now in the dialog
Please click Open in the download dialog,
then click Install
Please click the "Downloads" icon in the Safari toolbar, open the first download in the list,
then click Install
{{::$root.activation.text}}

Install Wikiwand

Install on Chrome Install on Firefox
Don't forget to rate us

Tell your friends about Wikiwand!

Gmail Facebook Twitter Link

Enjoying Wikiwand?

Tell your friends and spread the love:
Share on Gmail Share on Facebook Share on Twitter Share on Buffer

Our magic isn't perfect

You can help our automatic cover photo selection by reporting an unsuitable photo.

This photo is visually disturbing This photo is not a good choice

Thank you for helping!


Your input will affect cover photo selection, along with input from other users.

X

Get ready for Wikiwand 2.0 🎉! the new version arrives on September 1st! Don't want to wait?