Distileria N. Choss din Lucăcești
Distileria N. Choss din Lucăcești a fost o instalație de rafinare a petrolului din Lucăcești, Bacău, considerată a fi prima distilerie de petrol din actualul teritoriu al României.
Istoric
[modificare | modificare sursă]Proprietar și localitate | Anul construcției | |
---|---|---|
N. Choss (ulterior B. Scheffler[1]/B. S. Schäffer,[2] Lucăcești, Bacău)[2][1] | 1840 | |
M. Heimsohn (Lucăcești)[2] | 1844 | |
Teodor Mehedinteanu (Râfov, Prahova)[1] | 1856 | |
Avram Maier (I. Grünberg), Valea Arinilor, Bacău[1] | 1857 | |
Jancu Haimsohn (Alich Leibu, Valea Arinilor)[1] | 1860 | |
Haim Magirescu (Hava Haimsohn, Lucăcești)[1] | 1860 | |
Alik. Leibu (Lucăcești)[2] | 1860 | |
Alter Schwartz (Lucăcești)[2] | 1860 | |
S. Nadler (Avner Grünberg) (Valea Arinilor)[1] | 1862 | |
Avram Haimsohn (Manase Haimsohn, Valea Arinilor)[1] | 1865 | |
Matache Nicolau, Dr. Aisinman[2] Standard (Ploiești)[2] | 1865 | |
Nathan Epstein (Valea Arinilor)[1] | 1868 | |
Costache Manole (Ploiești)[1] | 1870 | |
Rafinăria de Petrol (Marosvásárhely)[2] | 1871 | |
H. & S. Bernstein (Lucăcești)[2][1] | 1872 | |
Matache Gogulescu (Ploiești)[1] | 1872 | |
D. A. Grünberg (Lucăcești)[2] | 1872[2] (sau 1879)[1] | |
Gr. N. Grigorescu (Ulmi, Dâmbovița)[1] | 1878 | |
M. I. Schapira (Astra, C. M. Pleyte Mz., Ploiești)[1] | 1880 | |
N. Zilbermann (Lucăcești)[2] | 1880 | |
Alter Schwartz[2] (sau N. Zilberman,[1] Onești)[2] | 1880 |
În actualul teritoriu al României, petrolul era extras manual prin puțuri săpate de mână și era livrat și comercializat în butoaie în Imperiul Otoman, Imperiul Rus și Polonia între anii 1825–1850.[3] Un exemplu a fost dat de un document vamal din 28 septembrie 1825:[1]
Un comerciant pe nume Haim Cozac, duce peste hotar 250 vedre păcună în 5 poloboci a 2 puteni valoarea fiecare a 2 lei, total 500, taxă încasată la Biroul Vamal Herța, 15 lei.[4][1]
În acest context, ulterior un comerciant pe nume[3] Nuchăm[4] Choss[4][3][1][5][6] a realizat prima[3][7] și cea mai veche instalație de distilare (numită și găzărie[7][8][9][10]) a acestuia în 1840 la Lucăcești, Bacău[3][1][11][6][5][7][12][8][9][10] din Principatul Moldovei.[1] Aceasta separa[1] rudimentar prin căldură[13] și cazane asemănătoare cu cele de fabricare a alcoolului[10] produșii volatili[3] (petrol lampant[1][3][10]) de „unsoare”.[1] O parte din producție era exportată, iar o alta comercializată local,[1] pentru uz gospodăresc.[13] Reziduul era utilizat ca lubrifiant pentru osii.[3] Procedeul era unul asemănător cu cel aplicat în anul 1823 de către frații Dubinin din Imperiul Rus.[10]
Industria petrolieră modernă în acest spațiu s-a format în anii 1840–1860, când au început să apară rafinării mici de petrol ale exploatatorilor, unde produceau petrol lampant și altele.[1] Astfel, la scurt timp au fost construite și alte sisteme asemănătoare[3][9] în zonele Moinești și Solonț,[3] a doua fiind pornită în 1844.[8]
Perioada a fost marcată de introducerea unei instalații mai moderne (compusă dintr-un alambic[7]) a lui Teodor Mehedințeanu de la Râfov, Prahova, din 1856 (sau 1857[9]) și obținerea unui[1] contract de livrare încheiat la 8 octombrie 1856[14] cu orașul București pentru livrarea de petrol lampant. Orașul a devenit complet iluminat cu petrol lampant în anul 1859,[1] fiind considerat primul din lume de acest fel.[9]
În țară prima rafinărie propriu-zisă, modestă, însă cu aspecte îmbunătățite, a fost construită la Câmpina în jurul anului 1890, de către predecesorul societății Steaua Română și a fost extinsă în timp.[3]
Controversa primei distilerii sau rafinării
[modificare | modificare sursă]În privința introducerii rafinării petrolului în spațiul românesc, în surse istorice este atestată o distilerie de la Lucăcești, Bacău în anul 1840, iar ulterior în 1857 a unei alte instalații a fraților Theodor și Marin Mehedințeanu din Ploiești[15] produsă la compania Moltrecht&Co. din Hamburg (Confederația Germană de Nord).[16] Deși istoricul Michael Pearton în lucrarea „Oil and the Romanian State” (Oxford, 1971), a menționat drept prima rafinărie instalația de la Lucăcești, autori români precum Gheorghe Ivănuș în „Istoria petrolului în România” (2004), Gheorghe Buzatu în „O istorie a petrolului românesc” (2009) au făcut distincția că la Lucăcești era doar o distilerie de petrol, și nu rafinărie.[15]
Cu toate acestea, istoricul Dorin Stănescu a declarat că unele lucrări pe tematica istoriei petrolului apărute în România fac trimitere la o „epopee” a fraților din Ploiești, ce sunt considerați în acestea drept întemeietorii primei rafinării din lume, unde istoricul a făcut aserțiunea că afirmația a aparținut arsenalului ideologic al regimului comunist în scop de legitimare a superiorității românești față de Occident. În cazul istoriografiei anterioare comunismului s-a subliniat că România se află într-adevăr printre pionierii exploatării și rafinării petrolului, cu o producție oficial înregistrată pentru prima dată în lume și aflată în topul țărilor producătoare la un moment dat, însă s-a menționat la acel moment, în lucrarea lui Alexandru Budescu „Ploiescii” (1934), citând din învățătorul Andrei Nicolescu-Păcureți cu Monografia Păcurețiului, lucrare premiată de către Academia Română, că: „Din aceiași scriere se poate vedea că înaintea rafinăriei lui Th. Mehedințeanu, înființată la Ploești în anul 1856, nu exista în lume decât aceea a profesorului Siliman în Statele Unite deschisă la 1854”.[15] În comparație, în lucrarea „Istoria Petrolului în România”, Gheorghe Buzatu a considerat că „În anul 1857, România a marcat, în istoria petrolului, trei premiere mondiale”.[15]
Potrivit lui Victor Tufescu, atât distileria din 1840 cât și cea din 1844 de la Lucăcești au fost fondate cu un deceniu sau mai mult față de cea a lui Mehedințeanu, menționată în manuale drept cea mai veche.[17]
Pe de altă parte, Ștefan Bălan a menționat că în 1833, farmacistul C. Thorbor din Iași a prelucrat petrol lampant în laborator, însă nu a valorificat la timp realizarea. De asemenea, la îndemnul chimistului și fizicianului Alexe Marin și cu ajutorul farmacistului Adolf Steege (sau Heege), după cercetările începute în anul 1945, Theodor Mehedințeanu a reușit producerea de petrol lampant exploatat de la Păcureți, Prahova, pe cale de laborator. Tot Bălan nu a menționat că Mehedințeanu ar fi realizat o „primă rafinărie”,[18] dar că instalația de la Rîfov, adusă din Hamburg, intrată în funcțiune în 1857 ca Rafinăria „Lumina”, a fost prima rafinărie de petrol din țară și a treia din lume și că o altă „fabrică de gaz” a început să opereze în anul 1858 în regiunea Moldovei.[14]
Potrivit istoricului Dorin Stănescu, instalațiile îmbunătățite ale lui Theodor Mehedințeanu se încadrează ca „distilerie mai avansată”, și nu o rafinărie în înțelesul clasic.[16] Iar în domeniul distileriilor, acestea mai existau anterior în Galiția și Anglia, și astfel, la distileria de la Lucăcești nu se poate vorbi concret de o premieră mondială, ci de cel mult una națională.[15]
Potrivit aceluiași istoric, ideea eronată a primei rafinării din lume de la Ploiești este la modă și în zilele noastre.[15]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab en R. J. Forbes, „More studies in early petroleum history,” E. J. Brill, Leiden, 1959, p. 102
- ^ a b c d e f g h i j k l m n Dimitrie Gusti (prof. președinte), Enciclopedia României, Volumul 3 „Economia națională. Cadre și producția”, Imprimeria Națională, București, 1940, p. 650
- ^ a b c d e f g h i j k de Helmut Brinkmann, „Petroleum, das »grüne Gold«, Seine Entstehung und Geschichte, Gewinnung und Verarbeitung”, Cram de Gruyter & Co., Hamburg, 1949, pp. 192–193
- ^ a b c Cultura revistă lunară, Vol. 1, Institutul de arte grafice „Eminescu”, S.A., București, 1937, p. 3
- ^ a b en „Oil's First Century. Papers”, Harvard Graduate School of Business Administration, 1960, p. 5
- ^ a b en Institution of Engineering Designers, „The Engineering Designer”, 1960, p. 18
- ^ a b c d fr Industrie du pétrole et réalisations industrielles, Vol. 29, 1961, p. 56
- ^ a b c Institutul de Geologie și Geofizică, „Studii Tehnice Și Economice: Prospecțiuni și explorări geologice”, Comitetul Geologic, Republica Socialistă România, București, 1975, p. 13
- ^ a b c d e ro en Călin Mihăileanu (dr. ing.), Ioan V. Herescu (ing.), Paul Cartianu ( ing.), „Din istoria industriei românești / Historical data on the Romanian industry: Energia / Energy”, Editura Tehnică, București, 1981, p. 98
- ^ a b c d e Istoria ..., Bălan, 1985, p. 134
- ^ nl Maatschappij Diligentia, „Natuurkundige voordrachten. Voordrachten gehouden voor de Koninklijke Maatschappij Diligentia te 's-Gravenhage”, W.P. van Stockum & Zoon, 1959, p. 66
- ^ en Maurice Pearton, „Oil and the Romanian State”, Oxford at the Clarendon Press, 1971, p. 9 ISBN: 978-0198282464
- ^ a b en World Petroleum, Vol. 9, M. Palmer, 1938, p. 48
- ^ a b Istoria ..., Bălan, 1985, p. 152
- ^ a b c d e f Dorin Stănescu. „«Cine a înființat prima rafinărie din lume? O bătălie româno-polono-americană», în «Pionierii exploatării petrolului în România (1856-1918)»”. Historia, aprilie 2020, preluat din Historia Special, an IX, nr. 30, aprilie 2020. Accesat în .
- ^ a b Dorin Stănescu. „«„Fabrica de gaz" a fraților Mehedințeanu. Istoria primei rafinării din România» în «Pionierii exploatării petrolului în România (1856-1918)»”. Historia, aprilie 2020, preluat din Historia Special, an IX, nr. 30, aprilie 2020. Accesat în .
- ^ Victor Tufescu, „Subcarpații și depresiunile marginale ale Transilvaniei”, Editura Științifică, București, 1966, p. 113
- ^ Istoria ..., Bălan, 1985, p. 151
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- ro Ștefan Bălan, „Istoria științei și tehnicii în România”, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1985
|
Text is available under the CC BY-SA 4.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.