Dezoxiriboză
| Dezoxiriboză | |
 | |
 | |
 | |
| Identificare | |
|---|---|
| Număr CAS | 36792-88-8 |
| PubChem CID | 439576 |
| Formulă chimică | C₅H₁₀O₄[1]  |
| Masă molară | 134 u.a.m.[2] |
| Punct de topire | 91 °C |
| Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
Modifică date / text  | |
Dezoxiriboza (denumirea completă este 2-dezoxiriboză) este o monozaharidă. După cum indică și numele său, este derivată de la o moleculă de riboză care a pierdut un atom de oxigen în poziția 2.
Dezoxiriboza a fost descoperită în anul 1929 de către Phoebus Levene.[3]
Structură
[modificare | modificare sursă]Se poate scrie o formulă generală de forma H−(C=O)−(CH2)−(CHOH)3−H, pentru care există mai mulți izomeri, dar pentru 2-dezoxiriboză toate grupele hidroxil se află de aceeași parte a catenei în proiecția Fischer. Termenul de „2-dezoxiriboză” poate face referire astfel la oricare dintre cei doi enantiomeri: D-2-dezoxiriboza, cu importanță biologică importantă, și imaginea sa în oglindă, L-2-dezoxiriboza.[4] D-2-dezoxiriboza este un precursor al acidului nucleic ADN.
În soluție apoasă, dezoxiriboza există în mare parte ca un amestec de trei forme structurale: forma liniară, H−(C=O)−(CH2)−(CHOH)3−H și cele două forme ciclice, dezoxiribofuranoza ("C3′-endo", ciclu pentaatomic) și dezoxiribopiranoza ("C2′-endo", ciclu hexaatomic). Cea din urmă formă este predominantă.
Importanță biologică
[modificare | modificare sursă]Rolul deosebit de important al 2-dexoribiozei provine de la faptul că este un component al acidului dezoxiribonucleic.[5]
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ a b „Dezoxiriboză”, beta-D-2-Deoxyribose (în engleză), PubChem, accesat în
- ^ „Dezoxiriboză”, beta-D-2-Deoxyribose (în engleză), PubChem, accesat în
- ^ „Comprehensive Timeline of Biological Discoveries” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ C Bernelot-Moens and B Demple (1989), Multiple DNA repair activities for 3′-deoxyribose fragments in Escherichia coli. Nucleic Acids Research, Volume 17, issue 2, p. 587–600.
- ^ C.Michael Hogan. 2010. Deoxyribonucleic acid. Encyclopedia of Earth. National Council for Science and the Environment. eds. S.Draggan and C.Cleveland. Washington DC
Text is available under the CC BY-SA 4.0 license; additional terms may apply.
Images, videos and audio are available under their respective licenses.
