For faster navigation, this Iframe is preloading the Wikiwand page for Coordonate sferice.

Coordonate sferice

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Coordonatele sferice (r, θ, φ) în forma folosită în matematica: r – distanța radială, θ (theta) – unghiul azimut, φ (phi) – unghiul polar. Astfel, θ (theta) și φ (phi) au fost inversate în comparație cu forma folosită în fizică.
Coordonatele sferice (r, θ, φ) în forma folosită în fizica (conventie ISO): r – distanța radială, θ (theta) – unghiul polar, φ (phi) – unghiul azimut. Simbolul ρ (rho) este folosit adesea în locul lui r.
Un glob care arata distanța radiala, unghiul polar și unghiul azimut pentru un punct P în referinta cu o sfera, în conventiile matematice. În aceasta imagine, r este egal cu 4/6, θ (theta) este egal cu 90° și φ (phi) este egal cu 30°.

În matematică, sistemul de coordonate sferice este un sistem de coordonate pentru reprezentarea figurilor geometrice în trei dimensiuni folosind trei coordonate: distanța radială dintre un punct și o origine fixată, unghiul polar față de axa pozitivă z și unghiul azimutal față de axa pozitivă x.

Există mai multe convenții pentru reprezentarea acestor coordonate, dar cea mai des întâlnită folosește simbolurile ρ, φ și θ, unde ρ reprezintă distanța radială, φ reprezintă unghiul zenital, iar θ reprezintă unghiul azimutal.

Sunt utilizate diferite sisteme de coordonate sferice care utilizează notații diferite față de convențiile din matematică sau fizică.

Spre exemplu, un sistem de coordonate geografice folosește pentru determinarea poziției latitudinea, longitudinea și altitudinea. Acesta servește la determinarea unghiurilor laterale ale suprafeței terestre (sau mai general ale unui sferoid) fiind astfel împărțit în 180° (grade) latitudine și 360° (grade) longitudine.

De asemenea exista și diferite alte sisteme de coordonate precum coordonate astronomice.

Sistemul de coordonate sferice folosit în matematică utilizează în mod obișnuit radian în locul grad sexagesimal. Azimutul se măsoară în sensul invers al acelor de ceasornic de la axa x la axa y. Unghiul polar este adesea înlocuit de unghiul de altitudine. La orizont, acesta are valoarea 0.

{{bottomLinkPreText}} {{bottomLinkText}}
Coordonate sferice
Listen to this article

This browser is not supported by Wikiwand :(
Wikiwand requires a browser with modern capabilities in order to provide you with the best reading experience.
Please download and use one of the following browsers:

This article was just edited, click to reload
This article has been deleted on Wikipedia (Why?)

Back to homepage

Please click Add in the dialog above
Please click Allow in the top-left corner,
then click Install Now in the dialog
Please click Open in the download dialog,
then click Install
Please click the "Downloads" icon in the Safari toolbar, open the first download in the list,
then click Install
{{::$root.activation.text}}

Install Wikiwand

Install on Chrome Install on Firefox
Don't forget to rate us

Tell your friends about Wikiwand!

Gmail Facebook Twitter Link

Enjoying Wikiwand?

Tell your friends and spread the love:
Share on Gmail Share on Facebook Share on Twitter Share on Buffer

Our magic isn't perfect

You can help our automatic cover photo selection by reporting an unsuitable photo.

This photo is visually disturbing This photo is not a good choice

Thank you for helping!


Your input will affect cover photo selection, along with input from other users.

X

Get ready for Wikiwand 2.0 🎉! the new version arrives on September 1st! Don't want to wait?