For faster navigation, this Iframe is preloading the Wikiwand page for Coincidentia oppositorum.

Coincidentia oppositorum

Coincidentia oppositorum este un concept filosofic și religios care semnifică „coincidența contrariilor”. În fizică și lumea rațională există o dualitate de genul cald–rece sau zi-noapte, dar coincidentia oppositorum se referă la o presupusă realitate suprarațională (divină) în care toate contrariile coincid. Conceptul ca atare a fost făcut cunoscut în primul rând de către cardinalul Nicolaus Cusanus (1401-1461). Credința într-o unitate finală a contrariilor face parte din filosofia lui Heraclit, Giordano Bruno, Jakob Boehme și Emanuel Swedenborg.[1][2]

Expresia a fost folosită pentru prima dată în eseul De Docta Ignorantia (1440) al filozofului german Nicolaus Cusanus, în care se explică faptul că din moment ce omenirea nu poate înțelege infinitatea dumnezeiască prin cunoașterea rațională, trebuie să apeleze la speculații care să depășească limitele științifice ale înțelegerii, dovedind astfel o „ignoranță conștientă” (docta ignorantia). Cu alte cuvinte, sunt necesare atât rațiunea, cât și o înțelegere supra-rațională pentru a-l înțelege pe Dumnezeu. Acest lucru duce la coincidentia oppositorum, o unire a contrariilor.[3]

Istoricul religiilor Mircea Eliade a folosit intensiv acest termen în eseurile sale despre mituri și ritualuri, descriind coincidentia oppositorum ca fiind un „model mitic”. Psihiatrul Carl Jung, filozoful și profesorul de studii islamice Henry Corbin, precum și filosofii evrei Gershom Scholem și Abraham Joshua Heschel au folosit, de asemenea, această expresie.

Termenul este folosit, de asemenea, pentru a descrie o revelație a unicității unor lucruri considerate anterior ca fiind diferite. O astfel de perspectivă în unitatea lucrurilor este un fel de transcendență și apare în diferite tradiții mistice.

  1. ^ Mircea Eliade, The Two and the One, New York: Harper Torchbooks, 1965, p. 80.
  2. ^ Noel L. Brann, 'Trithemius, Cusanus, and the Will to the Infinite: A Pre-Faustian Paradigm', in: Aries, jaargang 2, nr. 2, p. 161.
  3. ^ R. Sommer, R. Tomoiagă, P. Vaida, Mic dicționar filozofic, Editura Politică, București, 1969, p. 80.
{{bottomLinkPreText}} {{bottomLinkText}}
Coincidentia oppositorum
Listen to this article

This browser is not supported by Wikiwand :(
Wikiwand requires a browser with modern capabilities in order to provide you with the best reading experience.
Please download and use one of the following browsers:

This article was just edited, click to reload
This article has been deleted on Wikipedia (Why?)

Back to homepage

Please click Add in the dialog above
Please click Allow in the top-left corner,
then click Install Now in the dialog
Please click Open in the download dialog,
then click Install
Please click the "Downloads" icon in the Safari toolbar, open the first download in the list,
then click Install
{{::$root.activation.text}}

Install Wikiwand

Install on Chrome Install on Firefox
Don't forget to rate us

Tell your friends about Wikiwand!

Gmail Facebook Twitter Link

Enjoying Wikiwand?

Tell your friends and spread the love:
Share on Gmail Share on Facebook Share on Twitter Share on Buffer

Our magic isn't perfect

You can help our automatic cover photo selection by reporting an unsuitable photo.

This photo is visually disturbing This photo is not a good choice

Thank you for helping!


Your input will affect cover photo selection, along with input from other users.

X

Get ready for Wikiwand 2.0 🎉! the new version arrives on September 1st! Don't want to wait?