For faster navigation, this Iframe is preloading the Wikiwand page for Biserica de lemn din Mitrofani-Schit.

Biserica de lemn din Mitrofani-Schit

Biserica de lemn din Mitrofani-Schit, vedere din nord-est, foto: 1992

Biserica de lemn din Mitrofani-Schit se afla pe deal, la schit, în localitatea Mitrofani, județul Vâlcea și purta hramul „Sfântul Nicolae”. Vechimea bisericii era necunoscută, însă conform tradiției locale, fusese locul în care se cununase Mihai Viteazul, în urmă cu patru veacuri, înainte de 1600. Biserica a fost distrusă de un incendiu în anul 2000, în care s-a pierdut nu numai întregul său inventar ce și încă un loc de o mare valoare istorică și culturală din patrimoniul românesc, înainte de a fi documentat și pus în valoare de cercetarea românească. Puținele imagini păstrate se datorează cercetătoarei Ioana Cristache-Panait.

Un Hrisov emis de Alexandru Voievod, domn a toată Țara Valahiei, din 29 octombrie 1626, amintește de un zapis din zilele lui Gavril Voievod, în care apare martor pentru moșiile din Izvor și Amărăști un călugăr din Mitrofani. Acest lucru demonstrează faptul că schitul din Mitrofani a fost construit pe o curea de moșie a Păușeștilor, cu mult înainte de anul 1616. O tradiție locală spune că aici s-ar fi cununat Mihai Viteazul, înrudit cu boierii Păușești, cu frumoasa sa soție, Doamna Stanca, în 1583.[1] Sfârșitul acestei biserici legendare a fost în ziua de 18 iulie 2000, când, dintr-o greșeală, totul s-a transformat în cenușă.

Puținele imagini păstrate se datorează cercetătoarei Ioana Cristache-Panait. Din acestea se conturează o biserică de lemn fără turn, cu altar poligonal decroșat, sub un acoperiș unic, probabil foarte asemănătoare în trăsăturile ei principale cu bisericile de lemn din vecinătate, cea de la Nuci în sat, în Mitrofani, cea din Racu și din Cetățeaua.

  1. ^ O legendă similară este legată de biserica din Proieni. [1][nefuncționalăarhivă]
Studii regionale
  • Pănoiu, Andrei (). Arhitectura bisericilor de lemn din Țara Românească. Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București: manuscris. 
  • Pănoiu, Andrei (). Din arhitectura lemnului. București: Editura Tehnică. CZ 721:694/5(498). 
  • Crețeanu, Radu (). „Bisericile de lemn din județul Vâlcea”. Mitropolia Olteniei (1-3): 104–114. 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]


{{bottomLinkPreText}} {{bottomLinkText}}
Biserica de lemn din Mitrofani-Schit
Listen to this article

This browser is not supported by Wikiwand :(
Wikiwand requires a browser with modern capabilities in order to provide you with the best reading experience.
Please download and use one of the following browsers:

This article was just edited, click to reload
This article has been deleted on Wikipedia (Why?)

Back to homepage

Please click Add in the dialog above
Please click Allow in the top-left corner,
then click Install Now in the dialog
Please click Open in the download dialog,
then click Install
Please click the "Downloads" icon in the Safari toolbar, open the first download in the list,
then click Install
{{::$root.activation.text}}

Install Wikiwand

Install on Chrome Install on Firefox
Don't forget to rate us

Tell your friends about Wikiwand!

Gmail Facebook Twitter Link

Enjoying Wikiwand?

Tell your friends and spread the love:
Share on Gmail Share on Facebook Share on Twitter Share on Buffer

Our magic isn't perfect

You can help our automatic cover photo selection by reporting an unsuitable photo.

This photo is visually disturbing This photo is not a good choice

Thank you for helping!


Your input will affect cover photo selection, along with input from other users.

X

Get ready for Wikiwand 2.0 🎉! the new version arrives on September 1st! Don't want to wait?