For faster navigation, this Iframe is preloading the Wikiwand page for Alegeri legislative în Bulgaria, 1990.

Alegeri legislative în Bulgaria, 1990

În Bulgaria, au avut loc alegeri parlamentare în anul 1990 la care au participat 400 de reprezentanți ai Marii Adunări Naționale.

Aceste alegeri au fost primele alegeri libere în Bulgaria după cel de-al doilea război mondial și după căderea comunismului.

Sistemul de vot folosit a fost unul mixt, jumătate din membrii Adunării fiind aleși pe baza listelor proporționale și jumătate pe baza votului uninominal într-un singur tur.

Partid Prop % Prop locuri Locuri majoritare Număr total de locuri


Partidul Socialist Bulgar 47.15 97 114 211
Uniunea Forțelor Democrate 36.20 75 69 144
Uniunea Națională pentru Agricultura Bulgară 8.03 16 0 16
Mișcarea pentru drepturi și libertăți 6.03 12 11 23
Altele 2.59 0 6 6
Total 100 200 200 400

La acest scrutin, s-au ales cei 400 de deputați din Marea Adunare Națională, al cărei scop principal a fost cel de a adopta o nouă constituție, pentru a pune bazele unui stat democratic. Conform acestei constituții de 169 de articole, statul democratic bulgar este guvernat ca republică parlamentară și se bazează pe suveranitatea populară, exprimată prin votul cetățenilor, iar parlamentul urma să fie unicameral. Odată cu adoptarea constituției, Marea Adunare Națională și-a îndeplinit mandatul, iar în 1991 au urmat primele alegeri pentru parlamentul unicameral conform noii constituții.

{{bottomLinkPreText}} {{bottomLinkText}}
Alegeri legislative în Bulgaria, 1990
Listen to this article

This browser is not supported by Wikiwand :(
Wikiwand requires a browser with modern capabilities in order to provide you with the best reading experience.
Please download and use one of the following browsers:

This article was just edited, click to reload
This article has been deleted on Wikipedia (Why?)

Back to homepage

Please click Add in the dialog above
Please click Allow in the top-left corner,
then click Install Now in the dialog
Please click Open in the download dialog,
then click Install
Please click the "Downloads" icon in the Safari toolbar, open the first download in the list,
then click Install
{{::$root.activation.text}}

Install Wikiwand

Install on Chrome Install on Firefox
Don't forget to rate us

Tell your friends about Wikiwand!

Gmail Facebook Twitter Link

Enjoying Wikiwand?

Tell your friends and spread the love:
Share on Gmail Share on Facebook Share on Twitter Share on Buffer

Our magic isn't perfect

You can help our automatic cover photo selection by reporting an unsuitable photo.

This photo is visually disturbing This photo is not a good choice

Thank you for helping!


Your input will affect cover photo selection, along with input from other users.

X

Get ready for Wikiwand 2.0 🎉! the new version arrives on September 1st! Don't want to wait?